Utilizăm module cookie pentru a optimiza design-ul și performanța site-urilor noastre web. Continuând să ne utilizați site-ul web, sunteți de acord cu utilizarea modulelor cookie. Aflați mai multe despre modulele noastre cookie și despre modul în care le utilizăm.

Când să vă înlocuiţi anvelopele

Înlocuirea anvelopelor

Toate anvelopele se uzează sau se deteriorează şi vor trebui, în cele din urmă, să fie înlocuite.

Cât de repede se produce înlocuirea depinde de diferite aspecte: obiceiurile de conducere, locul unde locuiţi şi cât de bine vă întreţineţi anvelopele.

Când ar trebui să le schimb?

Trebuie să vă inspectaţi anvelopele cu regularitate - cel puţin o dată pe lună. Citiţi mai jos pentru a vedea dacă o anvelopă trebuie înlocuită:

  • Bare de uzură a benzii de rulare: majoritatea anvelopelor au bare de uzură a benzii de rulare - benzi de cauciuc dur pe care le vedeţi numai atunci când adâncimea benzii de rulare a depăşit limita pentru o conducere în siguranţă, în general 1,6 mm.

  • Profiluri de uzură neomogene: de asemenea, trebuie să verificaţi benzile de rulare pentru a detecta profiluri de uzură neomogene - acestea pot indica alte probleme cu anvelopele sau cu vehiculul dvs.
  • O umflătură sau băşică prezentă pe flancul unei anvelope. Acestea pot duce la defectarea anvelopei şi ar putea fi periculoase.
  • O anvelopă a făcut pană din cauza unei explozii
  • O anvelopă prezintă laceraţii sau alte daune semnificative
  • Aveţi perforaţii ale flancului sau ale benzii de rulare mai mari de 0,64 cm. Perforaţiile mai mari decât acea dimensiune nu pot fi reparate, iar anvelopele uzate sub 1,6 mm nu trebuie niciodată reparate.

Sfaturi pentru cumpărarea anvelopelor de schimb

  • Înlocuiţi-le pe toate patru simultan

Este o idee bună să înlocuiţi toate patru anvelopele simultan. Pentru o manevrabilitate şi un control optime, vă recomandăm ca acestea să fie de acelaşi tip şi de aceeaşi dimensiune, cu excepţia situaţiilor în care producătorul vehiculului specifică altceva.

  • Asiguraţi-vă că se potrivesc

Dacă nu cumpăraţi decât două, asiguraţi-vă că anvelopele noi se potrivesc cu cele pe care le păstraţi şi că acest fapt este permis de legislaţia locală şi de producătorul vehiculului.

  • Amplasaţi anvelopele noi pe puntea spate

 Pentru o mai bună tracţiune şi stabilitate atunci când conduceţi, dacă nu cumpăraţi decât două anvelope, montaţi-le la roţile din spate.

  • Anvelope radiale şi non-radiale

Dacă ambele tipuri trebuie montate la acelaşi vehicul, amplasaţi anvelopele radiale la puntea spate.

  • Nu combinaţi niciodată

Anvelopele radiale şi cele non-radiale pe aceeaşi punte.

  • Clase de viteză diferite

Nu se recomandă montarea de anvelope cu clase de viteză diferite. Totuşi, dacă se montează anvelope cu clase de viteză diferite, anvelopele din aceeaşi clasă de viteză se vor monta ca pereche pe aceeaşi punte.

  • Capacitate portantă

Asiguraţi-vă că anvelopele de schimb au o capacitate portantă egală sau mai mare decât specificaţiile producătorului anvelopelor originale din dotare.


Ce se întâmplă cu anvelopele mele vechi?

90% din anvelopele vechi (denumite şi anvelope „la capătul vieţii”) sunt reciclate pentru recuperarea energiei în S.U.A., Europa şi Japonia.

Avertisment

Înainte de a vă înlocui anvelopele, consultaţi întotdeauna manualul de utilizare al vehiculului şi respectaţi recomandările producătorului vehiculului cu privire la anvelopele de schimb. Manevrabilitatea vehiculului poate fi afectată semnificativ de o schimbare a dimensiunii sau a tipului de anvelopă.


Găsiți anvelopa potrivită

Căutați anvelopele potrivite nevoilor dvs.

Găsiţi un distribuitor

Locația magazinului

Tehnologie și inovație

Aflați mai mult